Acul şi barosul

Ion Creangă
Acul şi barosul

Acul: Moşule, de ce eşti zurbagiu? Te sfădeşti necontenit cu soră-ta nicovala, ţipaţi şi faceţi larmă, de-mi ţiuie urechile. Eu lucrez toată ziua, şi nime nu-mi aude gura.

– Iaca, mă! da de unde-ai ieşit, Pâcală?

– De unde-am ieşit, de unde n-am ieşit, eu îţi spun că nu faci bine ceea ce faci.

– Na! vorba ceea: a ajuns oul mai cu minte decât găina. Măi băiete, trebuie să ştii că din sfădălia noastră ai ieşit; ş-apoi tu ni cauţi pricină?

– Mă rog, iertaţi-mă! că dacă n-ar fi fost focul, foile, pleafura şi omul care să vă facă să vă deie nume, aţi fi rămas mult şi bine în fundul pământului, ruginite ca vai de voi.

– Măsură-ţi vorbele, băiete! Auzi, soră nicovală, cum ne râde acuşorul?

– Aud, dar n-am gură să-i răspund; şi văd, dar trebuie să rabd.

– Vorba ceea, soro: "Şede hârbu-n cale şi râde de oale". Măi puşchiule! Ia să vedem, ce ai făcut tu mai mult decât noi?