O Lumină În Inima Tenebrelor

− Ce dracu faci cu Kyoko? Ochii de ametist s-au luminat în timp ce Shinbe strigă, simțindu-și picioarele mișcându-se fără să se gândească. Poate că nu este prietena lui, dar îi era foarte dragă el... mai dragă decât ar recunoaște el și, în plus, era cea mai bună prietenă a lui Suki. tipul ăsta n-avea cum să plece cu Kyoko în ghearele lui.

Kyou și-a alunecat brațul sub genunchii lui Kyoko și a ridicat-o fără efort. A legănat-o ca pe un copil, și i-a pus capul pe umărul lui, cu grijă să nu o deranjeze. În momentul în care capul îi atinse umărul, ea se încolăci în brațele lui, suspinând încet.

Putea să simtă încrederea și mulțumirea ce se eliberă din aura ei, în timp ce i se așezase în brațe. Acest copil-femeie îl tulbura foarte mult și cu cât se uita mai mult la somnul ei, cu atât mai mult dorea să o ascundă de toată lumea. Dacă ar fi putut cu adevărat... iar tentația a fost mare într-adevăr. Nu a transformat niciodată pe cineva în ceea ce era el... dar dacă ar fi vrut... ar fi putut.

Protecția lui față de fată, precum și nevoia posesivă de a o ține îl surprinse și Kyou mârâi încet la acțiunile sale. Cum putea această fată să-l afecteze în așa hal? Smulgându-și privirea de la fața ei angelică, se uită în sus cum un tânăr strigă la el. Parcă-i tot ieșeau în cale alți bărbați care o doreau.

Ochii aurii țintiră alții de ametist și el simți o familiaritate ciudată. − Nu tu hotărăști vrăjitorule, avertiză Kyou pe un ton jos dar mortal.

În acel moment știa că Hyakuhei însuși nu ar fi putut să o ia de la el, ea era a lui. Brațele i se strângeau în jurul ei, fără să-i placă dragostea pe care o simțea crescând pentru fată dar radiind din aura puternică a celuilalt om.

Răpindu-se dintre gândurile rătăcitoare, Kyou a mormăit din nou încet. Nu ar fi lăsat fata să ajungă la el, dar... nu era gata să renunțe încă la ea. Avea prea multe întrebări și ea i-ar fi răspuns, indiferent dacă îi plăcea sau nu.

Sigur că era stăpân pe el însuși din nou, Kyou a hotărât că e timpul să plece.

Shinbe se îndrepta spre Kyoko când bărbatul s-a mișcat. S-a mișcat? Poate că nu a fost cuvântul potrivit. A pâlpâit și a dispărut, apoi a reapărut de nicăieri chiar în fața lui era mai potrivit.

− Ce nai… Shinbe derapă, se opri și privi fața asta care avea scris moarte peste tot.

Ochii i se lărgiseră de la șoc, și simți ca și cum inima i s-ar fi oprit. Așa de aproape de el... putu să vadă clar cum bărbatul avea o piele albă de porțelan și arăta prea mult ca Toya ca să fie o glumă. Clipind, putu să jure că a văzut colți ieșind din gura bărbatului și că în jurul lor zvâcnea un avertisment.

Shinbe stătea plantat, în timp ce omul își întinse un deget și-l împinse în piept. Următorul lucru pe care la simțit Shinbe era că se căzut pe fundul lui, în mijlocul pardoselii. Clipi din nou, rămase confuz, în timp ce bărbatul cu părul argintiu îmbrăcat în negru pur și simplu păși peste el, și apoi dispăru brusc.

Suki a ajuns în hol la timp să vadă cum Shinbe nu a lovit podeaua prea ușor iar un bărbat înalt, cu părul de argint, dispăru cu Kyoko. A clipi o dată și erau dispăruți... aici o clipă, apoi dispăruți în cealaltă clipă.

Shinbe, ce părea din zona crepusculară, se rămase o clipă în plus, clipind confuz. − Cum dracu’?

Alergând la Shinbe, mâinile lui Suki se împreunară, încercând să-l ajute să se ridice. − Cine a fost ăla care a dispărut cu Kyoko? Se uită la Shinbe îngrijorat, în timp ce amândoi s-au întors și s-au grăbit pe ușă afară pentru a-i găsi. − Chiar a dispărut așa?

Au ieșit din clădire și au căutat frenetic dar nu au găsit nicăieri nici o urmă a omului sau a lui Kyoko.

Întorcându-se spre Shinbe, ochii lui Suki pâlpâiau. Simțea că era pe punctul de a da în lacrimi. − Unde au plecat? Omul acela a răpit-o pe Kyoko! Ea tremura de frică. Ceea ce începuse ca o noapte de distracție între fete se transformase într-un coșmar.

− Calmează-te, Suki. O găsim noi. E și Toya aici. Shinbe își căuta neliniștit prietenul. − Am crezut că e chiar în spatele meu!

Îngrijorarea s-a transformat rapid în mânie, acum că o știa pe Suki în siguranță alături de el. O umbra de milă îi străbătu ochii bântuiți, gândindu-se la trecut. − și la ce naiba te-ai gândit? Ceva s-ar fi putut întâmpla cu tine și puteam să nici să nu știu unde erai! O apucă el aspru de brațe, pe când ochii lui de ametist s-au întunecat posesiv.

Buzele lui Suki se subțiară de mânia lui. Care era problema lui? Nu era ca și cum nu a ieșit niciodată cu prietenii ei. Privirea ei o fixă pe a lui, pe măsură ce propria ei furie începu să crească. − Ce vrei să smmm? Cuvintele ei fost blocate de buzele lui care s-au prăbușit pe fața ei, într-un sărut de infarct.

Shinbe fusese atât de îngrijorat de ea încât nu-și putu opri sentimentele care se precipitaseră. Voia să se asigure că ea va simți orice emoție care-i curge prin vene chiar atunci și acolo. El o îmbrățișă strâns, jurându-și că nu o va mai pierde niciodată din ochi.

Suki murmură încet la tăria sărutului lui Shinbe. Era ca și cum și-ar fi îngropat orice sentiment brut în sufletul său. Aproape putea să le simtă cu degetele în timp ce îi prinse umerii în mâini. Știind dacă se va desprinde, nu va putea să stea în picioare, văzându-și picioarele transformate în piftie, ea se agățase disperată de el.

Mintea i se goli pentru o clipă și uita că era supărată pe el sau că Kyoko tocmai dispăruse. Tot ce putea simți era Shinbe și o dragoste care, fără îndoială, ar fi depășit-o.

Cu blândețe, și-a relaxat strânsoarea, sfârșind sărutul cu o frecare a nasului de al ei. Ochii ei erau plini de ușurare, dar erau încă întunecați de dorință. Clătinând ușor capul, încercă să se concentreze asupra situației prezente și, cel puțin acum, mintea lui destrăbălată nu o luă razna la simțul corpului moale al lui Suki în brațele lui... la urma urmei, ea a fost acolo mai multe vieți.

− S-au întâmplat câteva lucruri și ar trebui să ști și tu. Nu a fost sigur ca tu și Kyoko să ieșiți singure în seara asta. Îți voi explica în timp ce-l căutăm Toya. Cred că Kotaro e și el aici pe undeva. Shinbe încolăci un braț protector în jurul ei în timp ce se îndreptau spre parcare pentru a-l găsi pe Toya.

Suki a fost prea uimită pentru o clipă ca să facă ceva, dar a dat din cap.

*****

Toya traversă parcarea și-l blestemă pe Shinbe pentru că ajunse înaintea lui. A trebuit să iasă din mașină pe partea pasagerului după ce și-a dat seama că nu putea să iasă pe partea lui. În graba lui de a ajunge la Kyoko, parcase prea aproape de un zid de cărămidă. Din nefericire, și-a dat seama de asta când a încercat să deschidă portiera și a lovit-o de perete făcând o ciobitură pe ”iubita” lui.

Asta nu a fost totuși ceea ce la încetinit. Când a luat-o de-a lungul parcării într-o viteză violentă, i-a ieșit în cale un băiat scund ieșise de nicăieri și se ciocni de el. Impactul a fost atât de brusc, încât l-a măturat din picioare. Când s-a îndreptat suficient pentru a se ridica în picioare, i-a oferit imediat băiatului o mână de ajutor să se ridice.

− Hei, puștiu... ești în regulă? Toya își smulse mâna înapoi, când băiatul șuieră la el și o rupse în direcția opusă, ca și cum l-ar fi urmărit Satana în persoană.

Toya scutura senzația înfiorătoare pe care i-o lăsase băiatul, în timp ce privi în sus la clubul de noapte cu două etaje. Sentimentul ciudat se înzeci observând umbra unui om care purta pe cineva prin in din ferestrele de la etaj de sus. Au fost atât de multe lucruri în neregulă la acea mică situație.

Ochii îi străluceau argintii... simțurile lui știau lucruri pe care el încă nu le înțelegea. Totul îi lăsă sentimentul că cineva tocmai i-a călcat pe mormânt.

Când s-a apropiat de club, Toya a mârâit când a înțeles că erau două intrări. Una părea să fie intrarea principală, dar cealaltă era la fel de aglomerată. Hotărât să intre prin cea principală, și-a făcut drum prin mulțime.

− Ar fi bine să fie bine... Când o voi găsi, o voi lega tot timpul de mine de vrea ori de nu vrea... Picățele de argint începură să se aprindă în aurul ochilor lui în timp ce îl căuta pe Kyoko.

*****

Kyou își continuă drumul pe alee în spatele clubului, strângând-o pe Kyoko în brațe. S-a decis să ia fata în casa lui temporară ca să se recupereze. Se uită în sus spre penthouse, chiar de-a lungul drumului principal dinspre club. Ea va fi în siguranță cu el... dar ar trebui să fie atent. Putea să simtă minionul lui Hyakuhei în întunericul care înconjura clubul.

Maxilarul i se încleștă, în timp ce auzi un strigăt slab în depărtare și știu că o altă victimă fusese găsită. Privind în jos la fata adormită, ochii lui de aur se înmuiară. Pentru moment... ea era secretul lui. Era ușoară ca o pană și părea atât de fragilă.

Nu putea să înțeleagă cum această fâță de fată avea un asemenea spirit focos, și un suflet atât de curat. Iar "Toya", îl numise ca pe fratele ei mort ca și cum l-a fi recunoscut. Cum ar putea fi posibil?

Gândurile i se risipiră, simțind în față o creatură puternică a nopții, și în același timp un miros greu de sânge îl lovi în nas. Încordându-se, recunoscu aura licanului care a protejat-o pe Kyoko mai devreme de tembelul care o hărțuia doar pentru a o abandona mai apoi... lăsând-o în calea pericolului.

Nedorindu-și ca fata să fie rănită dacă ar trebui să lupte, Kyou a pus-o ușor pe alee și urmă mirosul de sânge, care se afla chiar după colț. Dacă lupul ar fi omorât un om, fata nu putea fi în siguranță cu el. Se știa că unii vârcolaci se pierd cu firea, odată ce turbarea le-a intrat în sânge, și nu și-ar fi permis ca fata să fie protejată de o creatură așa de periculoasă.

Făcând colțul tiptil, ochii lui Kyou văzu o scenă pe care nu o mai văzuse de secole. Lupul, încă în formă umană, stătea mârâind, cu colții atârnând. Ochii strălucitori i s-au aprins când a mârâit fioros la ceea ce părea a fi un trup în brațele sale.

*****

Toya se opri când se apropie de ușă. Adulmecând, se întoarse repede și se îndreptă în direcția opusă intrării. Putea să-i miroasă... deși în mintea lui nu putea să-și dea seama cum și de ce putea. Luând-o la goană pe aleea din stânga clădirii, inima-i bătea cu putere în piept, iar gânduri morbide îi zburau prin minte.

Fete dispărute și locuri întunecate... Kyoko trebuia să n-aibă vreun fir de păr deranjat ori...

Intrând în umbre, Toya se opri alunecat, în timp ce teama îi blocă respirația din plămâni. Acolo, încolăcită lângă zidul murdar de cărămidă... era Kyoko. Aceeași frică care l-a țintuit l-a împins să facă o mișcare. Cu următoarea respirație, era lângă ea.

Îngenunchind, o atinse, căutând viața care i-ar permite inimii lui să înceapă să bată din nou.

De îndată ce degetul îi atinse gâtul, inima lui s-a pornit deodată cu a ei și a răsuflat ușurat. Mulțumesc lui Dumnezeu... era în viață. O clipă de déjà vu se reflectă într-o amintire nedorită și el o alungă repede de teamă. Simțindu-i alții oameni în apropiere, nu a pierdut timpul și o ridică să o ducă la adăpost. Pe când o ținea aproape de el, Toya își folosea viteza sa supranaturală pentru ai scoate pe amândoi din întuneric.

*****

Kotaro îl ținu pe Yohji lipit de zidul de cărămizi, dorind să-i răcorească sângele. Continuarea pedepsei nu mai merita, având în vedere că băiatul a leșinat din nou. Nu l-a lăsat prea ușor pe pământ, dar simți o perturbare a energiei din jurul lui.

Capul i se smuci în lateral, cu ochii lui albaștri înghețați.

Kyou privea cum lupul l-a lăsat pe băiat pe pământ, fără să-l ucidă. A recunoscut imediat omul care o hărțui pe Kyoko. Schimbându-și părerea de mai înainte, buzele-i se încovoiară într-un mormăit ușor. Dacă l-ar fi ținut el de gât pe băiat, acesta din urmă n-ar mai fi rămas întreg.

Ca și cum l-ar fi simțit, licanul și-a întors capul și-și fixă privirea mortală pe el. Kyou putu simți puterea imensă provenind de la lup. O afișa ca pe un avertisment.

În trecut, lupii și vampirii s-au evitat întotdeauna. Nepăsători unul față de celălalt, au ales să se lase în pace. Ambii erau fost apropiați ca putere și nici unuia nu-i păsa de dominația asupra celuilalt. Ei doar existau împreună în aceeași lume, văzându-și de propria viață și trăindu-și viața lor nesfârșită.

Toate instinctele lui Kotaro se treziră la viață, văzând vampirul în umbră... uitându-se la el. Nu l-a putut vedea suficient de clar pentru a-i identifica trăsăturile distinctive, dar instinctul i-a spus că vânătorul de sânge era o amenințare. Avea încă nevoie să-și elibereze o parte din agitația sângele și-și sparse pumnii, gândindu-se că poate era unul dintre subalternii lui Hyakuhei.

Chiar când a decis să se întoarcă și să atace, imaginea a devenit mai puternică, apoi s-a vălurit și a dispărut. − Ochi de aur? Kotaro se ridică în toată statura, realizând că aproape îl atacase pe Kyou. − Ce făcea el aici?

− La naiba. Kotaro a șoptit și alergă de teamă că Kyoko nu ar mai fi fost în locul unde a lăsat-o. Trebuia să se întoarcă la ea rapid... erau destui vampiri în jur în seara asta și ea nu putea fi una din victimele lor. și cu Kyou în jur... nu se poate spune cât de periculoase ar putea deveni lucrurile.

Kyou a reapărut în fața aceluiași zid de cărămidă unde a pus fata. Văzând că nu mai era acolo, ochii lui sângerară roșiatic, iar o urlătură îngrozită izbi aleea goală, producând un ecou pe străzile din jur.

*****

Suki și Shinbe l-au întâlnit pe Kotaro la ușa clubului. Apucându-l pe Shinbe de umăr, Kotaro îl întrebă repede. − Mai Kyoko înăuntru? Simțurile sale supraomenești s-au înverșunat, căci instinctele-i spuneau că nu e pe-aproape.

Suki se ridică înainte, apucându-l pe Kotaro de cămașă și confirmându-și suspiciunile. − Un om a luat-o cam acum zece minute, trebuie să o găsești! Ochii ei s-au umplu de lacrimi în timp ce îi vorbea. − Nu o găsim nicăieri!

Nu chiar pregătit să o lase pe Suki să plece încă, Shinbe i-a tras mâna, izbind-o de pieptul lui. Își înfășură brațele în jurul ei ca o bandă de oțel. Privind la Kotaro, a adăugat: Ceva tocmai a dus-o de aici.

Shinbe se uită în jos la forma tremurândă a lui Suki și încercă s-o calmeze. Nu l-ar lăsa niciodată să facă ceea ce dorea fără să se certe. − Îți promit, o vom găsi. Cu promisiunea făcută, el a aruncat o privire înapoi să vorbească încă o dată cu Kotaro, dar gardianul era deja plecat.

− Uu... Unde a plecat? Shinbe se bâlbâi privind în jur, dar nu găsi nici o urmă de gardian. Scuturând din cap, a oftat. A văzut destul de mult rahat pentru o noapte.

Revenindu-și din starea ei pierdută și lipsită de speranță, Suki a început să se enerveze. − Ar face bine să o găsească pe Kyoko... sau îl fac pe Kotaro kebab la cină... Trăgându-l pe Shinbe în spatele ei ca și cum ar fi schimbat brusc rolurile, adăugă: − La mașina mea! Acum! Să mergem!

Shinbe aruncă o privire în jurul parcării, de parcă și-ar fi amintit brusc ceva important. − Vorbind despre mașini... Toya lipsește.

Capitolul 6

Hyakuhei l-a lăsat pe tânărul pe care-l alese ca unul dintre copiii săi într-o cameră întunecată deasupra sunetelor clubului. Dându-și la o parte părul castaniu și moale din ochii lui închiși, putu mirosi încă aroma fetei impregnată pe pielea băiatului. − Tasuki, îl auzise pe ceilalți chemându-l.

− Ei bine, Tasuki, când te trezești, vei avea un dar foarte prețios din partea mea... darul vieții veșnice. El dădu un zâmbet simpatic, ca și cum ar fi vorbit cu un copil. − Dar vei înțelege... că viața asta e a mea.

Ochii lui Hyakuhei pâlpâiră roșu, simțind că unul dintre copiii lui îi chemă. Nu-i plăcea să fie deranjat în timp ce aștepta o trezire, dar unul dintre favoriți îl convocă. Știind că subordonatul nu l-ar fi chemat niciodată decât dacă ar fi fost ceva important, el i-a răspuns cererii.

Privind încă o dată la băiatul pe care-l transformase, corpul lui Hyakuhei licări și dispăru, lăsându-l pe Tasuki singur în limitele camerei încuiate.

*****

Yohji putu simți ghimpii durerii, forțându-l să se trezească. Doamne, îl durea peste tot. Își aminti încet ce s-a întâmplat și de ce se simțea atât de rău. Se întâlni cu Kyoko și hotărâse să se joace cu ea, când a apărut acel gardian prost.

Cum ar putea fi cineva atât de puternic? Când încercase să riposteze, nu avusese nici măcar o șansă. Era ca și cum ar fi încercat să se pună o hoardă de lupi înfometați și acum suferea foarte tare pentru ce-a făcut.

În cele din urmă îndrăznind să-și deschidă ochii, Yohji fu surprins să vadă un băiețel care stătea acolo... urmărindu-l. Părea că avea vreo 12 ani și l-ar fi numit albinos, dacă ochii lui nu ar fi fost atât de negri și goi.

Atras de mirosul de sânge proaspăt, Yuuhi se alătură de tipul rănit. Urmărindu-l îndeaproape, stătea nemișcat ca o statuie, atingându-i scurt cu aura lui, înainte de a da un semn din cap. Băiatul avea deja o nuanță de rău în el, dar exista un miros de puritate care se agăța de energia sa negativă.

Aceste rămășițe de energie pură păreau să fie vii cu o putere care nu murea. − Neașteptat...

În timp ce ochii rănitului se deschiseră, Yuuhi șopti încet: − Tată, a atins-o pe cea pură ... energia ei continuă să-l atace... colții copilului au strălucit în întuneric într-un zâmbet de batjocură. − Să-l păstrăm?

Ochii lui Yohji se micșorau la cuvintele ciudate ale băiețelului, apoi se uitară în jurul celui cu care vorbea copilul, doar pentru a vedea un om sinistru, învăluit în negrul din umbre, în lumina slabă a aleii. El era înalt și din forma sa se degaja o putere, ca și cum ar fi fost o divinitate răzbunătoare.

Ochii plini de spaimă a lui Yohji se lărgiseră, blocați de ochii roșii de sânge și de data asta văzu clar colții. Își lipi corpul maltratat de perete. Nu ar fi avut niciodată vreo șansa dacă ar fi încercat să fugă în starea în care se afla deja.

Hyakuhei se uită în jos la tânărul care o hărțuise pe fata pe care o considera acum a sa. Acest netot a îndrăznit să o atingă și acum va plăti pentru insolența lui. Inhalase... rămășițele de miros ale lupului care îl bătuse deja grav și ochii lui ca miezul nopții se îngustară ca niște fante. Kotaro fusese aici!

Cum îndrăzni Kotaro să intervină în asta. Era motivul pentru care fata dispăruse brusc fără urmă? Hyakuhei a mârâit chiar la gândul că un lican s-a aflat atât de aproape de Gardianul Inimii de Cristal, dar și de fată. Doar pentru că fata l-a ales pe el asta nu o făcea cu adevărat a lui. Nu fusese niciodată la latitudinea ei... nu și-a învățat încă lecția din trecut?

El crezuse că a ucis creatura împreună cu Toya cu secole în urmă, pentru că a îndrăznit să i se opună și să încerce să o ferească să devină posesia lui. − Nu contează, gândurile lui Hyakuhei s-au devenit melancolice pentru o clipă: − Tu ai întors-o odată pe Toya si pe preoteasa împotriva mea Kotaro... si uite ce m-ai făcut să fac.

O umbra de milă îi străbătu figura, gândindu-se la trecut. Dacă Toya nu ar fi încercat să devină gardian al preotesei și să o îndepărteze pe Kyou de el... Toya nu ar mai fi în lumea de jos, ci aici, lângă el, împreună cu frumoasa Kyou. Cel vinovat de a-l hrăni pe Toya cu minciuni rău famate era Kotaro.

Kotaro a fost și cel care a avertizat-o pe preoteasă despre intenția sa adevărată. Era ciudat cum timpul putea distruge chiar și minciunile spuse.

− Deci Kotaro... șopti el,... − Ai găsit-o din nou.

A fost readus în prezent de smiorcăitul care venea de la băiatul ghemuit pe perete. Ar fi avut nevoie de mai mult de un singur recrut pentru a-și găsi preoteasa dacă Kotaro era și el cu ea. Hyakuhei o dorea și o va avea.

Intenționa să o revendice cu ajutorul acestui imbecil care se gândise să o pângărească. Coruperea unei astfel de creaturi era destinată numai pentru el. A avut multe planuri pentru preoteasa sa, până la urmă... o mie de ani a fost o lungă perioadă de timp pentru a chibzui noi modalități de a tortura pe cineva.

Întorcându-se în umbre, ochii îi străluceau și dădu din cap lui Yuuhi. − Fă să-l doară. Torturează-i carnea, dar nu-l omorî. El a vrut ca acest băiat să sufere un pic mai mult pentru acțiunile sale, astfel că va înțelege să nu-și sfideze noul stăpân și să n-o mai atingă niciodată pe fată.

Capul lui Yohji se răsuci înapoi la copil și ochii i se lărgiră de frică. Băiatul zâmbea la el, dar nu era un zâmbet bun, ci fatal. În colțurile buzelor palide, băiatul avea colții lungi ascuțiți, iar ochii lui nu mai erau negri, ci de un roșu închis.

Acei ochi goi aveau un contrast ciudat cu pielea și părul de alabastru. Arăta ca un copil, dar era un demon hoț de suflete, iar Yohji se temea cu adevărat.

El privea în groază cum picioarele-i părăsiseră pământul, iar băiatul se aruncă asupra lui, provocând un țipăt înfricoșat din gâtul lui deja brutalizat. El n-a știut ce s-a întâmplat căci avea dinți și gheare încleștate pe trup, provocându-i o durere cum nu-și imaginase niciodată.

*****

Toya se uită la fată care se aplecă peste scaunul pasagerului lângă el. − La naiba, Kyoko, să nu mă mai sperii niciodată așa de tare! Știa că nu-l poate auzi, dar asta nu-i opri critica de ușurare. − Idioată mică, ai fi putut fi moartă sau mai rău! Se îndreptă spre clădirea unde era se afla apartamentul ei.

Chiar dacă avea încă o căutătură furioasă, o luă ca și cum ar fi fost cea mai prețioasă bijuterie de pe pământ și o duse pe scări. Găsind ușa încuiată, el înjură, împingând mânerul, sperând să nu facă prea multă pagubă, în timp ce se auziră sunete de crăpături și ușa se deschise.

− Ei bine, oricum avea nevoie de o încuietoare mai bună acum că avem un ucigaș în libertate. Toya folosi acea scuză, păstrând-o pentru când se va trezi și va striga la el că a spart ușa. − Cel puțin e încă pe balamale, murmură el în timp ce intra în apartamentul slab luminat.

Stând nemișcat în mijlocul camerei de zi, se uită la Kyoko și ridică o sprânceană, mirosind alcoolul amestecat cu aroma ei naturală.

− Oh, văd acum ce fel îmi ești Kyoko. și șopti: − Nu-i corect... Nici măcar nu m-ai luat să beau cu tine. La ce te gândeai?

*****

Kyou luptă să rămână calm, ceea ce părea să se întâmple cam des în această seară. Imposibil să o țină sub control, pumnul său se repezi înainte și lovi zidul de cărămidă cu o asemenea forță încât bucățile de tencuială au zburat în toate direcțiile. Făcu o mormăială furioasă, iar ochii i se coloraseră în roz, în timp ce adulmecă aerul.

Nimeni nu-i va lua ceea ce îi aparține fără să plătească pentru amestecul lor.

A luat imediat mirosul lui Kyoko amestecat cu altul care i se părea ciudat de familiar și de masculin. Kyou scoase un mormăit, alungând senzația, în timp ce levită pe alee și urmări parfumul care era acum înglobat în însăși ființa lui.

Figura lui singuratică a dispărut în umbre pe când vâna pradă. O va găsi și o va lua înapoi de la hoțul care o furase. Mușchii se încovoiară în maxilarul lui Kyou de furie. Cum a îndrăznit ea să rostească numele fratelui ei ca să-l deruteze... ca și cum l-ar fi cunoscut?

Cumva, femeia-copil îi aruncase o vrajă, era sigur de asta. Putea simți prezența ei îmbibată pe vârful degetelor și simți dorința de a-i atinge pielea încă o dată. Trebuia să știe cum se făcea că era atât de curată și ce fel de lumina emana trupul ei.

A fost ceea ce a căutat Toya? Dacă da, atunci această fată purta vina pentru moartea lui Toya? Ce a însemnat asta? El își dorea răspunsuri. Lumina aceea îl atrase ca o molie la o flacără și acum, a descoperit că nu putea să o lase să plece. Era ca și cum ea l-ar fi chemat fără să vrea iar el nu avea de ales decât să răspundă.

Kyou a mârâit gutural în timp ce ochii îi străluceau roșii de sânge. Fata asta era periculoasă. Nu era unul care să aibă nevoie sau să vrea, timp de secole, ci să se răzbune. Trebuia să o trateze cu blândețe. Nu avea încredere în el în jurul ei. Ea îl capturase cumva și-l înfuria imens faptul că fata asta într-un fel, l-a făcut slab.

*****

Bâlbâind ceva despre întâlnirile alcoolicilor anonimi, Toya a dus-o pe Kyoko în dormitorul ei și a așezat-o ușor pe pat. Mișcându-se repede înapoi prin apartament până la ușa din față, o închise cu zăvorul, deoarece rupse încuietoarea obișnuită.

− Bine că a blocat doar mânerul − a ridicat din umeri și s-a uitat în jur la singurătatea apartamentului. Era mult diferit de vuietul asurzitor care era la clubul de noapte. Aproape prea liniștită. Scoțându-și pantofii, oftă. − Ce noapte. Și-a lăsat umerii să se relaxeze pentru prima oară toată ziua, în timp ce, în tăcere, se întoarse spre locul unde se afla Kyoko.

Lumina lunii se strecură prin fereastră, aruncând o strălucire eterică asupra corpului ei. Fața lui Toya se liniști când privirea se odihni pe fața ei. Corpul ei vioi era așezat pe pat, cu mâinile pe jumătate relaxate de fiecare parte a capului. Arăta ca un înger, atât de liniștită și de fragilă față de pericolul ce ar fi pândit-o, mâna lui se făcu pumn când își corectă gândul, ce a pândit-o. Avu un impuls să o scuture și să strige la ea... dar nu a vrut.

O încruntare traversă chipul lui Toya, încercând să se gândească cum ar fi putut să ajungă pe alee, singură, leșinată, dar fără să fie vătămată. Nici că ar fi vrut să caute calul la dinți așa că a decis să le mulțumească gardienilor care au vegheat-o... oricine ar fi fost.

Restul nopții, Kyoko va fi cu el și în siguranță. Asta e tot ce contează.

În ochi îi străluci o răutate pasageră, în timp ce-i scoase încălțămintea și trăsese pătura peste forma ei adormită. Probabil că îl o va ucide mâine, dar... Toya sa strecurat în pat și i-a lipit corpul ei de al lui.

Ca de obicei, gânduri ușor murdare îi umplură mintea, așa cum au avut de multe ori când era singur acasă. Cu toate acestea, din anumite motive, acele gânduri păreau greșite în momentul de față. Era ceva despre apropierea lui de ea ce părea... nevinovată? El clătină ușor capul și se așeză mai confortabil lângă ea.

Ținând-o strâns, a mulțumit oricărui dumnezeu de acolo, că era vie și nevătămată înapoi acasă. Îi părea atât de bine să o țină în brațe și savură acest moment. La dimineață s-ar putea să-i fie amenințată viața, dar dacă ar muri, cel puțin ar muri fericit.

Kyoko oftă cu mulțumire, apropiindu-se de căldura protectoare care îi înconjura corpul.

Un zâmbet moale îndulci buzele lui Toya în timp ce-i săruta ușor tâmpla și o urmă în fericirea mulțumitoare a somnului.

*****

Trupul lui Kyou, levită până la fereastra unde putu simți mirosul cel mai puternic. Orbitele de aur topit s-au lărgit șocate la scena care i se așternu înaintea ochilor. Acolo... în încăperea unde locuia Kyoko, intrase un tânăr cu ochi aurii și păr lung ca miezul nopții cu dungi de argint care se potriveau cu ale lui.

Se simți ca și cum aerul i-ar fi fost smuls din plămâni, pe când imaginea în oglindă a fratelui său ucis stătea lângă marginea patului, privind la fată adormită, pe care venise să o răpească.

Masca lui de gheață a dispărut complet la vederea acestui băiat care seamănă cu fratele său iubit de atâta vreme în urmă. − Cum era posibil? Amintindu-și primul cuvânt pe care i-l spusese, îi trezi o durere în piept. Îl numise pe el Toya din greșeală iar acum... în camera ei era imaginea lui Toya?

Kyou adulmecă încet, încercând să verifice ce i-au spus ochii, dar mintea lui nu putea înțelege. Mirosul fratelui său era ușor amestecată cu mirosul băiatului ăsta, dar înainte de a putea chibzui mai multe despre asta, băiatul se târâse în pat și își înfășura brațele în jurul ei.

Gelozia alb-caldă traversă întregul corp al lui Kyou, în timp ce fata se înghesui cu încredere în îmbrățișarea tânărului. O vibrație slabă de avertizare îi vibră în piept, în timp ce ochii ii tresări roșii. Frate sau nu... nu i-ar putea permite.