Peatra din casă

Vasile Alecsandri
Peatra din casă

Persoane

Căminarul Grigori Pâlciu – D-nul N. Teodoru.

Comisul Nicu, fiul său – D-nul Luchian.

Cucoana Zamfira, văduvă – D-na Sterian.

Marghiolița, fiica ei – D-la Gabriela.

Leonil, vărul Marghioliței – D-nul Neculau.

Her Franț Birman, doctor – D-nul Teodorini.

Ioana Țiganca – *

Un fecior – *

Scena I

Cucoana Zamfira (pe canape), Ioana.

Zamfira: (cercând dulceți într-o tăbăluță) Ți-am mai spus Ioano, că nu-s destul de legate dulcețile… privește, nu au coardă nici de cum…

Ioana: Cum, Doamne iartă-mă, cucoană? că de azi dimineață le țin pe foc. De le-oi mai pune pe jăratic, mă tem că din belte s-or priface în balmuș.

Zamfira: Ea, taci, dobitoaco, că nu știi ce zici. Du-te de le mai dă o fertură pană s-or lega cum se cade.

Ioana: (în parte, voind să iasă prin stânga) Ardă-le focu dulceți, că-mi scot sufletul!

Zamfira: Ascultă… ce face Marghiolița?

Ioana: Duduca?.. drăngănește din ghitardă.

Zamfira: Dascalu de joc o fost azi după masă?

Ioana: Care? Cel uscat ca un țîr?.. o fost.

Zamfira: Și cel de franțuzește?

Ioana: Ș-acel pleșuv… Sărmana duducuță!.. toată ziua o necăjesc fel de fel de șonți!.. în calte de s-ar mărita o dată, să scape…

Zamfira: Ei, nu mai clențeni, cioară, și ieși afară.

Ioana: (ieșind prin stânga, în parte) Crapă de ciudă cucoana, că nu-și poate mărita fata.

Scena II

Zamfira: (plimbându-se pe gânduri) Bine zice Ioana!.. Măcar de s-ar mărita Marghiolița mai degrabă ca să scap de-o grijă… Dar unde-i găsești azi bărbații ca mai înainte!.. Nu-i vezi că fug de însurat, ca dracu de tămîe?.. S-au scumpit mirii ca vămile… Of, of! de cât ai avea o fată mare în casă, mai bine șepte turci.

 
Of, of, of! ce supărare,
De-a avea o fată mare!
Te silești
Ca s-o crești
Ș-apoi trebui să pornești
La vânat
Prin cel sat,
Ca să-i cauți un bărbat.
De-i flăcău
Nătărău,
Te închini la duhul său;
De-i ghebos,
Uricios
Îi zici că-i foarte frumos;
Și-i zâmbești,
Îl slăvești,
Ca să poți să-l ginerești!
Of, of, of! ce supărare
De-a avea o fată mare!
 

Scena III

Zamfira, Her Franț (intră prin fund)

Franț: M-am închinat cu sărut mâna, cucoană Zamfiriță. Cum merge sănătatea?

Zamfira: Ah! nu prea bine, monsiu Franț.

Franț: Nu bine?.. (pipăindu-i mâna) Cu adevărat, turburare mare… Scoate limba puțintel.

Zamfira: Că doar nu-s bolnavă cum socoți d-ta.

Franț: Da cum?

Zamfira: Am boala grijei.

Franț: Boala grijei?.. Nu cunosc…

Zamfira: Nu înțelegi că sînt îngrijită pentru Marghiolița?

Franț: A! ha, ha, ha. Eu mă spăriesem că ai friguri.

Zamfira: Mai bine aș avea friguri, lungoare, gălbănare, de cât fată mare!.. Ah, monsiu Franț, nu știi ce sarcine-s fetele la casa omului!

Franț: (oftând) Ah! cucoană Zamfiriță, cum se nu știu!

Zamfira: Ce zici?.. Ai și d-ta vr-o Marghioliță?

Franț: Ba m-a ferit Dumnezeu! Dar, știi că mi-ai poroncit să aștept pana s-a mărita mademuasel Mari, și mi-ai făgăduit că atunci te-i cununa cu mine…

Zamfira: Cu adevărat, monsiu Franț, ți-am făgăduit… dar cine știe dacă s-a înplini vr-o dată!

Franț: (cu foc) A!.. de ce nu? Nu-ți-am spus că te iubesc de două-zeci ș-atâți de ani?.. tocmai din vremea volintirilor?.. De ce să nu-ți fie milă de patima mea?..

 
Eu, vestitul doctor Franț,
Care-n târg vând sănătate,
De când m-ai prins mata-n lanț,
Sufăr boale-nfricoșate!
La ochi simt o turburare,
În pept ferbințeală mare,
La suflet melanholie
Și la crieri nebunie!
Zău, sînt vrednic de-a ta jale,
Vindecă-mi patima grea…
Eu sînt doftorul matale,
Ah! fii doftoroaea mea!
 

Zamfira: Cum n-aș vrea să fiu doftoroae, monsiu Franț!.. Dar, ce folos, dacă nu pot găsi un bărbat Marghioliței!.. D-ta mai căutat-ai prin târg?

Franț: Am umblat toate ulițele, toate casele, toate…

Zamfira: Și ai găsit ceva?

Franț: He, he… (ie tabac) Poftești cucoană Zamfiră?

Zamfira: (luând tabac) Foarte-ți mulțemesc… Ș-așa zici că ai găsit?..

Franț: He, he… (strănută).

Zamfira: Să-ți fie de bine! (strănută).

Franț: Foarte-ți mulț… Să-ți fie de bine.

Zamfira: Amin, și într-un ceas bun!.. Da ia spune-mi mai degrabă…

Franț: (în taină) Cunoști pe Cuconu Grigori Pâlciu?

Zamfira: Căminarul Grigori?.. Cum să nu-l cunosc? Era bun prietin cu răposatu socrul meu, Dumnezeu să-l ierte!

Franț: Știi că are un băet?

Zamfira: Îl știu… Nicu… îi cam tăcut… cam prostuț.

Franț: Prostuț… dar holteiu!..

Zamfira: Bine zici… și are stăricică bună tată-său.

Franț: Și-l-a făcut Comis mai dăunăzi.

Zamfira: Almintrele seamănă a fi cam de treabă tânăr.

Franț: Cu atât mai de treabă, că-i bun de însurat.

Zamfira: Trebue să fie de vr-o 22 de ani?

Franț: I-a înplinit la Crăciun.

Zamfira: Dar… socoți că a vrea?

Franț: Dacă n-a vrea el, tată-său vrea.

Zamfira: Ce zici, dragă monsiu Franț?.. I-ai și vorbit?

Franț: Mă mai întrebi, când știi că te iubesc de două-zeci ș-atâți de ani?.. tocmai din vremea…

Zamfira: Și ce-a răspuns Căminarul?

Franț: -Mi-a zis că a veni deseară cu feciorul său să petreacă aici câteva ceasuri și să se înțeleagă cu d-ta asupra foaiei de zestre.

Zamfira: Ah, monsiu Franț! și nu-mi-o spui mai degrabă?.. Îmi vine să te sărut de bucurie.

Franț: (cu dragoste) Fă-ți pomană, că te iubesc de două-zeci ș-atâți…

Zamfira: Oare?.. Mări, tot o să ne cununăm înpreună… (îl sărută).

Franț: (în parte) Ah!

Zamfira: Du-te acum degrabă Frănțișorule în târg și-mi cumpără o oca de zaharicale pe deseară.

Franț: (cu foc) Ori ce-i dori… poroncește-mi, că eu de-acum sînt a matale de veci.

Zamfira: Și eu a matale, tij, scumpul meu Franț!

Franț: (în parte) Scumpul meu!.. A, Birman, Birman!.. Du bist ain hunțgemainer Don Jian! (iese îngânfat prin fund).